Bulgaria, cu țărmul său frumos la Marea Neagră, este destinația preferată a multor călători, în special români în căutare de soare, nisip fin și distracție în valurile mării.
Însă, cei care doresc să adauge un strop de divertisment și adrenalină la experiența lor de vacanță își îndreaptă atenția către hoteluri cu aquapark.
Astfel de locații aduc un plus de bucurie, mai ales pentru cei mai mici călători, transformând șederea la malul mării într-o aventură pe cinste.
În Bulgaria, numeroase hoteluri de pe litoral au investit considerabil în facilități de agrement pentru a satisface gusturile tuturor turiștilor, iar aquaparcurile reprezintă unul dintre punctele forte ale acestor investiții.
În acest articol, vom explora 5 dintre cele mai apreciate hotelui cu aquapark din Bulgaria, evidențiind caracteristicile distinctive care le transformă în destinații ideale pentru o vacanță memorabilă.
Așadar, pregătiți-vă sufletele călătoare pentru a descoperi cele mai atrăgătoare hoteluri cu aquapark din Bulgaria, unde râsetele copiilor se împletesc armonios cu sunetul valurilor și al toboganelor îndrăznețe, creând amintiri de neuitat pentru întreaga familie.
CAUȚI HOTELURI CU AQUAPARK?
TOPOLA SKIES RESORT& AQUAPARK
Unul dintre hotelurile de top care se remarcă prin combinația sa perfectă de lux și distracție este Topola Skies Resort
Unde se află? Este situat pe platoul satului Topola, într-o frumoasă zonă de pe coasta nordică a Mării Negre, între Kavarna şi Balcic.
Complexul este format din 4 clădiri şi oferă apartamente şi camere foarte spațioase cu balcon.
Pe lângă aquapark, oaspeții au la dispoziție piscină Infinity, dar și 3 piscine sezoniere încălzite. De asemenea, complexul are 2 restaurante principale, 2 baruri la piscină, club şi locuri de joacă.
Complexul oferă o varietate de tobogane cu apă, potrivite pentru toate vârstele.
În incinta Topola Skies Resort veți găsi cinci dintre cele mai atractive tobogane de apă – „Aqua Tube”, „Free Fall”, „Black Hole”, „Thunder Cruise” și „Turbolance”.
Aici veți găsi și piscina inedită cu valuri artificiale, iar cei mai mici vizitatori se pot bucura de Castelul de Apă pentru Copii.
VERIFICĂ PREȚ ȘI DISPONIBILITATE AICI
GRIFID HOTEL BOLERO
Hotel Bolero promite să fie o alegere perfectă pentru o vacanță în familie. Parcul acvatic se întinde pe o suprafață de 6690 mp și este potrivit pentru toate vârstele.
Unde se află ? Este situat în apropierea plajei cu nisip, într-o zonă foarte liniștită din stațiunea Nisipurile de Aur.
Plaja privată se află la doar câțiva metri de hotel iar iubitorii de sport au la dispoziție teren de tenis, fotbal, baschet și volei.
Complexul este modern și oferă camere spațioase, multe dintre ele cu vedere spre zona piscinei.
Pentru iubitorii de răsfăț există un centrul de relaxare cu saună, baie de aburi și masaj.
Aquaparcul spectaculos atrage atât copiii, cât și adulții, oferind o varietate de tobogane, piscine cu valuri și zone de relaxare, totul îmbinat cu un design captivant și siguranță maximă.
VERIFICĂ PREȚ ȘI DISPONIBILITATE AICI
AQUA NEVIS HOTEL
Unde se află? Situat în populara stațiune Sunny Beach, la mai puțin de 1 km de plajă, Aqua Nevis Hotel & Aqua Park își întâmpină oaspeții cu servicii impecabile și facilitîți de primă clasă.
Hotelul oferă cazare de 4 stele, la cele mai înalte standarde.
Atracția principală este, desigur, aquapark-ul spectaculos, cu tobogane spectaculoase, piscine relaxante și jocuri acvatice pentru toate vârstele.
Oferta de distracție este variată iar acest hotel este locul perfect pentru o vacanță plină de adrenalină și voie bună.
VERIFIC[ PREȚ ȘI DISPONIBILITATE AICI
SOL LUNA BAY
Unde se află? Acesta este unul dintre cele mai apreciate hoteluri din stațiunea Obzor.
O mare parte din popularitate îi este dată și de aquapark, de piscinele interioare și exterioare dar și de centrul spa. Camerele sunt spațioase, moderne, cu balcon, și dotate cu tot ce este necesar pentru a avea o vacață de vis.
Aquapark-ul oferă diverse facilităţi de distracție – tobogane, Aquatube, Multitrack, Kamikaze, Rolba şi un joc acvatic cu mai multe activităţi pentru cei mici.
Turnul acvatic are vedere panoramică la întregul hotel dar și către mare.
VERIFICĂ PREȚ ȘI DISPONIBILITATE AICI
DIT EVRIKA BEACH CLUB HOTEL
Unde se află? Este localizat lângă mare în zona de nord a stațiunii Sunny Beach.
Hotelul are vedere panoramică la mare, camere moderne și 5 restaurante dintre care 3 tematice. Dispune și de plajă privată și pisicine în aer liber.
Aquapark-ul propriu este preferatul copiilor în timp ce adulții se pot destinde la terasă, piscină sau amfiteatru, unde au loc diverse reprezentații artistice.
Foarte aproape de hotel se află o stație de autobuz ce duce către orașul vechi Nessebar, pe care îți recomand să îl vizitezi.
VERIFICĂ PREȚ ȘI DISPONIBILITATE AICI
0