Dacă cineva ar putea picta o fantezie cred că acea pictură ar avea ca inspirație orașul Bruges.
La distanță de o oră cu trenul față de Bruxelles, în partea flamandă a Belgiei, se întinde cel mai bine păstrat oraș medieval. Din anul 2000 centrul istoric al Bruges-ului face parte din Patrimoniul Unesco.
Astăzi este numit “Veneția Belgiei” dar în trecut orașul începuse să decadă. Din canale se ridicau mirosuri greu de suportat iar localnicii îl părăseau în număr tot mai mare de la an la an.
Prin anii ’70 se pun bazele reabilitării și datorită unor arhitecți urbaniști foarte pricepuți Bruges renaște.
Orașul este mic și îl poți vizită într-o singură zi. Distanțele dintre principalele puncte de atracție sunt scurte astfel că îl poți străbate la pas.
Defapt, Bruges este tot a atracție. Dacă drumul cu trenul până aici ți-a făcut poftă de o cafea sau poate de o bere, că tot sunt (în Belgia sunt peste 180 de fabrici de bere), poți merge în Piață Centrală (Grote Markt). Găsești aici un număr impresionant de cafenele și restaurante cu prețuri nu chiar mici însă ai o vedere pe cinste către clădirile cu fațade colorate optimist.
Și dacă te-ai odihnit destul ce-ai zice să urci 366 de trepte până în vârful turnului Belfry? Nu-i departe, tot în Piață Centrală. Panorama asupra orașului merită efortul plus că poți admira mecanismul deosebit al ceasului cu 47 de clopote.
La coborâre este mai ușor și te poți recompensa cu un con plin ochi cu cartofi prăjiți. În această vacanță am aflat că belgienii iubesc cartofii prăjiți. Întâlnești “cartofiserii” la tot pasul, poți chiar vizita în Bruges Muzeul Cartofilor Prăjiți.
Dacă va simțiți romantici puteți face o plimbare cu bărcuța pe canal. În trecut pe canale se făcea comerț cu mărfuri, activitate foarte importantă ce a pus Bruges pe hartă orașelor foarte înstărite. Costul unui bilet este în jur de 8 euro și chiar merită dacă vrei să faci câteva poze foarte cool. Și dacă tot nu vrei să mergi pe jos poți opta pentru o plimbare cu trăsura trasă de căi. Prețul e ceva mai mare, cam 40 de euro pentru jumătate de oră.
Un alt loc interesant de văzut este Biserica Sfântului Sânge (Basilica of the Holy Blood) despre care se crede că păstrează într-un mic cilindru de sticlă sângele lui Isus Hristos.
E cineva căruia să nu îi placă ciocolată? Probabil că nu și bine faceți pentru că puteți ascultă informații valoroase despre calitățile acestui desert delicios vizitând Chocolate Museum. Era culmea să nu se construiască un astfel de muzeu chiar în patria ciocolatei.
Dacă tot va aflați în partea dulce a Bruges-ului și simțiți miros de vanilie recomand să încercați minunatele gofre cu frișcă și fructe,. Sunt de neratat, pe cuvânt de nOmad.