Mi-am promis că vara asta voi explora mai mult litoralul românesc. După ce recent am cunoscut mai bine Eforie Sud, uite că a venit rândul să scot la tablă o nouă locație.
De data aceasta am să-ți povestesc despre stațiunea Saturn. Ea face parte din rândul stațiunilor cunoscute pe litoral sub denumirea de Riviera Românească.
A fost construită în anii ’70 fiind una dintre primele stațiuni dezvoltate pe litoral în perioada comunistă.
Inițial a fost gândită ca un loc de odihnă pentru angajații din industria petrolieră, dar a ajuns rapid să se bucure de popularitate în rândul tuturor categoriilor de turiști.
După căderea regimului comunist stațiunea Saturn a intrat într-un proces de privatizare iar serviciile și facilitățile au fost modernizate treptat pentru a satisfice cerințele vremurilor noi.
Astăzi Saturn continuă să fie una dintre opțiunile preferate ale turiștilor, fiind apreciată în special datorită atmosferei liniștite, plajelor late și nisipoase dar și a facilităților oferite.
Stațiunea Saturn este ideală pentru familiile cu copii dar și pentru cei care caută o locație mai puțin aglomerată.
Se află in partea de sud a litoralului, la doar 1 km de centrul Mangaliei de care aparține administrativ.
Când vine vorba despre unităti de cazare, stațiunea Saturn este bine dezvoltată, investindu-se masiv în hoteluri, pensiuni și chiar campinguri.
O marec parte dintre hotelurile de aici se află în imediata apropiere a falezei, astfel că turiștii se bucură de o priveliște frumoasă spre mare.
Opțiuni sunt pentru toate bugetele dar și pretențiile, astfel că ai să vezi de la hoteluri de 2 stele până la hoteluri de 5 stele.
Multe dintre hoteluri au restaurant propriu, acesta fiind un mare plus atunci când vrei să te bucuri de o masă delicioasă fără a părăsi incinta.
În plus, numeroasele facilități oferite de aceste unități, cum ar fi piscinele, plajele private, sălile de fitness și locurile de joacă pentru copii, asigură o experiență de neuitat pentru toți vizitatorii.
O VARA ALL INCLUSIVE LA HOTEL NEKO
Nu mai este nici un secret că românilor le plac vacanțele all inclusive. Și apoi cum să nu își placă când este atât de comod să ai totul în același loc.
Mese delicioase, plajă privată, înghețată și răcoritoare cât este ziua de lungă.
Personal am descoperit destul de târziu acest concept de vacanță și sincer nu mă așteptam să îl îndrăgest atât de tare.
După experiența de la Mojo Resort din Eforie Sud, am căutat o nouă variantă de hotel all inclusive pe litoralul românesc. Cine caută găsește iar de data aceasta mi-a atras atenția un hotel aflat pe faleză, în partea centrală a stațiuni, la doar 20 de metri de plajă – Hotel Neko
Experiența de la Hotel Neko dar și cum arată stațiunea Saturn, poți vedea și în vlogul postat pe Youtbe.
DACĂ VREI SĂ REZERVI O VACANȚĂ ALL INCLUSIVE LA HOTEL NEKO INTRĂ AICI
Motivul principal pentru care Hotel Neko este o alegere potrivită atunci când ajungi să vii la Saturn este poziția lui față de plajă.
Oricât de mult mi-ar plăcea să stau la soare, pe la prânz parcă mă apucă somnicul și vreau să merg în cameră. Și atunci faptul că de plajă până la hotel nu fac mai mult de 3 minute, pentru mine este extraordinar.
Hotel Neko este clasificat la 3 stele și oferă cazare în 327 de camere duble, dotate cu aer condiționat, baie privată, LED TV, minibar și balcon.
Camerele sunt spațioase și pot acomoda până la 3 persoane (2 adulți și un copil mic). Accesul către zona de promenadă a stațiunii Saturn se face foarte ușor.
Un alt plus care merită menționat este terasa cu o super vedere către plajă. Aici se întâmplă răsfățul culinar.
De la micul dejun la cină, îți garantez că ai să iubești să îți petreci timp pe această terasă umbroasă.
În fiecare seară aici are loc un program artistic live, astfel că distracția este garantată.
Dacă nu ai încercat până acum o experiență all inclusive, Hotel Neko este locul ideal pentru a începe.
CUM ARATĂ ACUM STAȚIUNEA ȘI PLAJA DIN SATURN
Astăzi Saturn continuă să fie una dintre stațiunile populare de pe litoral, și să atragă vizitatori de toate vârstele.
Plaja din Saturn se întinde pe 2 kilometri și se remarcă prin nisipul său fin și apele limpezi, fiind un loc perfect pentru relaxare și băi de soare.
În general marea de aici este calmă, accesul în apă făcându-se lin, fapt ce o face ideală pentru înot.
Plaja din Saturn este amenajată cu șezlonguri și umbrele, însă există și zone free pentru cei care nu vor să plătească.
Amatorii de puțină aventură pe mare pot încerca sporturi nautice cum ar fi jet-ski, windsurfing dar și plimbările cu banana gonflabilă.
De asemenea, sunt disponibile zone amenajate pentru volei pe plajă și fotbal.
De-a lungul falezei sunt prezente, mai multe restaurant, baruri și terase la care se servesc preparate locale și internaționale.
Plimbându-mă pe plaja din Saturn, mi-am amintit cu nostalgie de anii în care, adolescentă fiind , participam la celebrul festival de muzică, Liberty Parade.
Mi-ar plăcea să văd că vor mai avea loc aici astfel de evenimente ce ar putea atrage un numar mare de turiști.
SATURN, O STAȚIUNE PENTRU VINDECARE
Știai că Saturn are un climat benefic organismului uman pe tot parcursul anului?
Tocmai din acest motiv a stârnit interesul multor turiști în căutarea de tratamente balneare pe litoral. Izvoarele minerale de la Saturn sunt folosite în tratarea a diverse afecțiuni, care împreună cu nămolul sapropelic adus din lacul Techirghiol oferă terapii eficiente pentru reumatism, afecțiuni dermatologice și probleme respiratorii.
Pe lângă beneficiile terapeutice, turiștii se pot bucura și de peisajele pitorești și de facilitățile moderne ale stațiunii, ceea ce face din Saturn o destinație de top pentru relaxare și vindecare.
Și apa mării în combinație cu soarele aduce numeroase beneficia organismului, crescând imunitatea, îmbunătățind aspectul pielii dar și starea de bine.
3 LOCURI PE CARE LE POȚI VIZITA IN APROPIERE DE SATURN
Îmi place la mare dar mă plictisesc repede.
Și atunci încep să caut locuri noi pe care să le pot vizita. Cine spune că nu ai ce să vezi pe litoral în România nu și-a făcut prea bine temele.
Uite 3 locuri pe care le poți vizita dacă te afli pe litoral și vrei să schimbi puțin peisajul.
REZERVAȚIA NATURALĂ HAGIENI
Rezervația Naturală Pădurea Hagieni, situată în inima Dobrogei, la aproximativ 10 km de orașul Mangalia este este un colț de paradis pentru iubitorii de natură și aventură. Acest loc pitoresc este cunoscut pentru biodiversitatea sa bogată și peisajele uimitoare, care atrag anual numeroși turiști și cercetători.
Vegetația luxuriantă și fauna diversificată fac din Hagieni un adevărat sanctuar natural.
Rezervația se întinde pe o suprafață generoasă, oferind 2 trasee de drumeție pentru turiști, unul spre zona Pănoiu iar al doilea spre zona Cazane. Pe ambele trasee ai să întâlnești diferite plante și arbuști ca păducelul, cărpinița, stejarul sau vișinii sălbatici.
Lebedele, fazanii, broaștele țestoase sunt doar câțiva dintre locuitorii permanenți ai rezervației.
Traseele sunt foarte ușoare putând fi parcurse inclusiv de copii.
Nimic nu trebuie deranjat în pădure astfel că este interzis să faci grătar sau să rupi vegetația. Poți în schimb să te așezi pe iarbă. Să faci un picnic si să asculți natura.
Hagieni este un loc special nu doar pentru frumusețea sa naturală, ci și pentru importanța sa ecologică. Aici trăiesc specii protejate de plante și animale, multe dintre ele fiind pe cale de dispariție. Printre acestea se numără broasca țestoasă de uscat și diferite specii de păsări migratoare, care își găsesc adăpost în această zonă.
Pădurea Hagieni a fost declarată arie protejată, în anul 1970.
PORTUL TURISTIC MANGALIA
Portul turistic Mangalia are o marină modernă cu peste 140 de locuri de acostare și este destinat navelor de mici dimensiuni.
Pe lângă facilitățile nautice, Portul Turistic Mangalia este o destinație ideală și pentru cei care caută relaxare și divertisment.
De aici poți admirta colonii de păsări, poți face fotografii, te poți plimba la ceas de seară, sau poți face excursii scurtă pe apă.
Zona portuară cuprinde câteva restaurant și terase unde te vei putea bucura de preparate delicioase în timp ce admiri peisajul.
Pentru cei interesați de cultura și istoria locală, Mangalia oferă o serie de atracții turistice, inclusiv vestigii arheologice care povestesc istoria milenară a regiunii.
HERGHELIA MANGALIA
O activitate ce cu siguranță va face sejurul tău mai interesant este o vizită la Herghelia Mangalia. A fost înființată în anul 1928 în timpul domniei Regelui Ferdinand. În acea vreme s-au adus aici 350 de cai de rasă printre care și pursânge arab. Majoritatea cailor erau folosiți în unitățile de cavalerie ale armatei regelui.
Pe lângă activitățile ecvestre de bază, Herghelia Mangalia oferă și diverse programe educative și recreative pentru vizitatori. Tururile ghidate le permit oaspeților să învețe despre istoria și importanța hergheliei, să viziteze grajdurile și să observe antrenamentele cailor.
De asemenea, herghelia organizează evenimente speciale și concursuri de echitație, unde spectatorii pot admira măiestria cailor și a călăreților. Aceste evenimente sunt ocazii perfecte pentru a experimenta atmosfera vibrantă și pasiunea pentru sporturile ecvestre.
Aici este singurul hipodrom din România care găzduiește curse de galop.
SATURN, STAȚIUNEA MEA DE SUFLET
Stațiunea Saturn s-a dovedit a fi o alegere foarte bună pentru o vacanță relaxantă pe litoralul românesc. Cu plaje întinse, ape calme și curate, un hotel de top dar și locuri frumoase în împrejurimi a reușit să mă facă sa-mi doresc să revin.
Pe măsură ce soarele apune peste Marea Neagră, iar zgomotul orașului rămâne departe, stațiunea Saturn își dezvăluie adevărata esență: un colț de paradis în care turiștii vin si pleacă dar care lasă în urmă povești știute doar de mare.
0