Cum vremea ne permite, nu-i timp de stat în casă așa că ne punem bocancii în picioare și ne îndreptăm spre locul nostru preferat- munții Bucegi. Ne cheamă pădurea îmbrăcată în haine arămii de toamnă. Cum să ratăm așa sărbătoare de culori mai ales că avem traseul bine stabilit de acasă.

Pornim pozitivi pe unul dintre cele nai ușoare trasee de munte și vă luăm cu noi ca de fiecare dată.

Cascada 7 izvoare – Lacul Scropoasa- Cheile Orzei

Vezi cel mai colorat vlog al sezonului aici și nu uita să te abonezi la canalul de You Tube – gratuit pentru tine și de un real ajutor pentru noi.

Bocanci, apă, voie bună! Traseu recomandat

Adăugăm și un sendviș în rucsac și cam astea sunt ingredientele necesare pentru o zi petrecută în natură. Mai puțin aglomerat decât traseul ce pornește din Cheile Zănoagei vă propunem astăzi o altă abordare a drumului.

Am pornit din București în jur de ora 8:30 dimineața pe traseul DN1 – Sinaia de unde am făcut stânga spre  Transbucegi și apoi prin pădure, sosea asfaltată pâna la un anumit punct.  În jur de ora 12:00 am lăsat mașina la 3 km de cascada 7 Izvoare, locul de start al traseului nostru.

Și dacă inițial ni s-a spus că accesul până la cascadă nu se face cu mașina, pe drum am văzut destule autoturisme, Ce-i drept pentru o mașină cu gardă joasă poate fi destul de dificil.

Dar cum să ratăm noi bucuria de a nu asculta foșnetul frunzelor căzute sub bocanci? Și mai un cântecel, mai o poză, nici nu am simțit cum am ajuns la Cascada 7 izvoare.

Cea mai pură apă din lume

Legendele despre Cascada 7 izvoare  circulă încă din vremea dacilor când însuși zeul Zalmoxe ar fi băut apă din izvorul considerat sacru.

Mai târziu, vrând să păstreze apa doar pentru el, dictatorul Ceaușescu ar fi vrut să interzică accesul în zonă.

În 1927 apa a început să fie testată iar mai târziu s-a descoperit că este cea mai pură din lume, fără azotiți și azotați.

Nu contrazicem studiile și chiar dacă noi nu am băut, sunt mulți care ajung aici curioși să își potolească setea.

Căderea de apă se aude din depărtarea iar locul este unul numai bun de fotografiat.

Poposim aici cât să ne tragem puțin sufletul și înaintăm pe poteca arămie spre următorul obiectiv al zilei.

Există ceva mai instagramabil de atât?

Dar până să vedem lacul trecem pe lângă hidrocentrala Scropoasa și ajungem în camping, o poieniță frumoasă care ne întâmpină cu un food truck .

Cu bateriile încărcate, trecem pe lângă indicatorul de avertizare cu privire la urși și înaintăm ușor spre Lacul Scropoasa. Mai multe panouri informative ne hrănesc curiozitatea despre parcul natural Bucegi, despre faună și floră. Și ne oprim să le citim pentru că ne place să aflăm lucruri interesante.

Niște gâște sălbatice ne salută gălăgios ca un vesel comitet de primire. Și wow, îl zărim… iar  în bătaia soarelui lacul are o culoare ireală, albastru-verzui. Este limpede iar în el se oglindește muntele, pădurea, universul.

Construit în 1929, lacul este unul artificial cu potențial hidroenergetic, lucru ce a determinat construirea primei hidrocentrale din România, la Dobrești în 1936.

Nu știu dacă este la fel de frumos în orice anotimp dar toamna lacul Scropoasa pare desprins dintr-o lume de basm.

Cele mai strâmte Chei din România

Și pentru că nu aveam semnal la telefon pentru a ne orienta pe traseu am întrebat mai mulți turiști care ne-au ieșit în cale, dacă ne aflăm pe drumul bun spre Chei.

99% dintre ei nu auziseră niciodată de Cheile Orzei iar unii ne-au îndrumat spre Cheile Zănoagei.  Eram totuși hotărâți să vedem cele mai înguste chei din România, cu o înălțime de 27 metri și o lățime de 6 metri.

Plecând de la Scropoasa am urmărit marcajul abastru în direcția Dobrești și am început să urcăm preț de câteva minute prin pădure. Îngrijorați că ne-a putea afla pe o pistă greșită am hotărât să ne întoarcem la podul de peste lac de unde practic se vad Cheile Orzei dar și cele 2 tuneluri.

Aceasta este cea mai cunoscută imagine de pe internet, din zona Scropoasa. Accesul către Chei s-ar putea face foarte ușor prin tunel însă nu este deschis publicului, fiind folosit doar de angajații hidrocentralei.  În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tunelul facilita accesul prin munte fiind folosit și ca loc de adăpost.

Într-un final am aflat că ne aflam pe drumul bun spre chei însă din rațiuni de timp (2 ore dus-întors din punctul în care ne aflam) am hotărât să încheiem drumeția admirând peisajul din depărtare.

Cu zeci de fotografii la purtator dar și cu satisfacția că ziua a fost una grozavă, am lăsat pădurea în urmă și am început să facem planuri pentru următoarea noastră aventură în natură.

 

0