NOMAD ÎN ROMÂNIA

Cazări de vis în Maramureș. Topul celor mai frumoase locații

375541851

Românii sunt un popor pentru care tradițiile au o importanță profundă în cultura și identitatea lor.

Acestea tradiții includ obiceiuri de sărbători, muzică și dansuri populare, artizanat și gastronomie.

Cu toate astea sunt prea puține regiuni din România unde  încă sunt păstrate intact obiceiuri considerate elemente cheie ale patrimoniului cultural.

Și pentru că se apropie Sărbătorile Pascale iar mulți dintre noi vom avea  mini vacanță, ce ziceți să dăm o fugă în nordul țării?

Datorită datinilor autentice pe care le păstrează și promovează, Maramureș atrage foarte mulți turiști mai ales în perioada Paștelui.

Principalul motiv pentru care  oamenii aleg să ajungă aici este pentru a experimenta obiceiurile locale. În Maramureș Paștele este celebrat cu multă seriozitate și entuziasm.

Una dintre cele mai interesante tradiții este încondeierea ouălor, împodobirea lor cu modele speciale, făcute cu ceară și vopsea.  Există și ale tradiții cum ar fi mersul la biserică, jocurile populare, prepararea bucatelor pentru masa de Paște dar și etalarea portului tradițional din zonă.

Datorită arhitecturii tradiționale multe dintre satele din Maramureș sunt conservate într-o formă unică și au fost declarate patrimoniu UNESCO.

Dacă plănuiești să ajungi în Maramureș am pentru tine o listă cu CELE MAI FRUMOASE CAZĂRI de aici.

Casa Berg

O căsuță din povești! Asta este Casa Berg din Vișeul de Sus. Iar dacă ajungi aici în gașcă mare să știi că locația are 3 dormitoare, Este la  doar 3 km de Stația celebrei Mocănița și la 41 de km de Mănăstirea Bărsana. Este o cazare modernă într-un loc cu tradiție și frumuseți naturale. Tu bucură-te de liniște iar gazdele vor avea grijă ca sejurul tău să fie de neuitat.

Verifică disponibilitate și prețuri aici

Iz de Maramureș, Adults Only

La doar 18 km de Baia Mare, în localitatea Surdești o căsuță albastră e pregătită pentru tine.  Are tot ce îi trebuie și mai mult decât atât…iar paturile sunt ca niște nori pufoși. Singurul regret pe care îl vei avea legat de această locație  este că oricât vei sta aici ți se va părea prea puțin.

Verifică disponibilitate și prețuri aici

Breb 335 Accomodation & Garden

Satul Breb este cel mai vizitat dar și cel mai fotogenic sat din Maramureș. La fel de fotogenică și de autentică este și această minunăție de cazare pe care ți-o propun – Breb 335 Accomodațion & Garden. Locația îmbină elementele tradiționale cu cele moderne și nu face rabat de la confort și răsfăț. Toți cei care i-au trecut pragul s-au declarat încântați. Să-ti mai spun de gazde primitoare și bucate alese? Te convingi tu singur!

Verfică disponibilitate și prețuri aici

Casa din Deal

Mai tradițional de atât nu ai cum să găsești.  Cazarea asta este ideală pentru cei care vor o locație în inima naturii. O casă rustică din Baia-Sprie care e gata să îți ofere o experiență autentică din Maramureș. Are facilități pentru grătar dar și terasă de unde poți admira soarele cum răsare sau apune.

Verfică disponibilitate și prețuri aici

Căsuța Maramureșeană din Vadu Izei

Rămânem în zona cazărilor rustice dar mergem la Vadu Izei. O locație intimă cu 2 dormitoare și mult bun-gust. Te vei simți  răsfățat ca într-o vacanță în curtea bunicilor. Căsuța asta parcă este construită să îți aline dorul de copilărie. Dar cel mai fain lucru este că te poți întoarce aici oricând dorești.

Verfică disponibilitate și prețuri aici

La Curtea Veche

Lăpuș este tărâm de poveste. Și la fel este și această unitate de cazare. Aici timpul pare că s-a oprit de multă vreme iar poveștile bisericuțelor sculptate în lemn, a izvoarelor și a potecilor este spusă pentru fiecare turist în parte. La Curtea Veche, dincolo de confortul oferit, oaspeții benefiziază și de gradină și terasă. Nu-ți rămâne decât să savurezi o cafea tihnită în pridvor.

Vezi disponibilitate și prețuri aici

Piatra Șoimului

 

Tradiții în Maramureșul istoric. Cu asta te va răsfăța această pensiune. Adaugă bucate delicioase și faptul că nu vei mai vrea să te lași plecat prea repede.

Vezi disponibilitate și prețuri aici

Panoramic Residence 

O proprietate modernă unde și cei mai pretențioși oaspeți vor rămâne uimiți. Panoramic Residence se află în Borșa și este una dinte unitățile de top din zonă. Te poți plimba cu ATV-ul, o bălăceală în cibăr sau poate o ședință de yoga. RĂSFĂȚ este cuvăntul care devinește acest loc.

Vezi disponibilitate și prețuri aici

Casa Tradițională

Numele spune tot despre cum arată această locație. O superbă casă de vacanță dotată cu absolut orice este nevoie pentru un sejur de multe stele. Camerele au vedere la graină dar și către munte. Pe care o alegi?
Vezi diponibilitate și prețuri aici

Casa Ralucăi

Această unitate de cazare este una dintre cele mai apreciate din Moisei. Nu avea cum să fie altfel pentru că aici vei avea parte de tot confortul necesar într-o vacanță.

Verifică disponibilitate și prețuri aici

Cabana Doinița

O cabană de tip A Frame absolut încântătoare. O locație nouă și foarte modernă, gazde atente la nevoile tale și o vedere superbă către munte.

Verifică disponibilitate și prețuri aici

 

0
Ela
Ela
TRAVEL OPENS OUR MINDS AND HEART AND MAKES US BETTER PEOPLE
Leave a Comment