NOMAD ÎN ROMÂNIA

Casa de pe un Deal – Slow Travel în Provița de Sus

CASA-DE-PE-UN-DEAL (85)

Trăim într-o lume modernă caracterizată în mare parte de grabă, orașe, zgomot, astfel că și călătoriile evoluează într-un ritm alert.

Cu toate acestea există o mișcare deloc nouă pe care tot mai mulți călători tind să o adopte. Fenomenul este cunoscut sub numele de slow travel sau călătorie lentă și îndemnă oamenii să își încetinească pașii, să se reconecteze cu natura și să se bucure de liniște.

În călătoria spre redescoperirea autenticității, ne oprim astăzi într-un loc numit Casa de pe un Deal localizat în Provița de Sus.

LA ȚARĂ SE ÎNTORC TOȚI DOMNII

Provița de Sus este situată la doar o aruncătură de băț de Capitală, între localitățile Breaza și Câmpina, în județul Prahova.

Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care mulți bucureșteni, sătui de viața la oraș, și-au cumpărat câte o bucățică de pământ pentru a-și construi propiul Rai.

Pentru majoritatea dintre ei, acesta este un mod de a se întoarce la o viață mai simplă, mai autentică cu o mulțime de satisfacții.

REFUGIU ÎN NATURĂ – CASA DE PE UN DEAL

Într-un sfârșit de săptămână agitat am hotărât că este cazul de o mică vacanță. Și cum weekendul nu-i prea lung iar județul Prahova ne este mereu la îndemână, am făcut un bagaj rapid și duși am fost.

Dorința a fost simplă și unanimă – SĂ FACEM NIMIC ȘI SĂ AVEM TOTUL!

Despre Provița de Sus mărturisesc că nu știam prea multe și asta pentru că deși are un potențial turistic fantastic, locul nu prezintă mare interes pentru investitori.

Nu încă…și poate că e bine așa, ca magia și frumusețea satului să se păstreze neatinse.

Am urcat și am tot urcat pe drum îngust dar asfaltat și ne miram cu câtă natură, și cât verde crud a binecuvântat Dumnezeu aceste plaiuri.

La o margine de pădure, ce m-a dus instant cu gândul la Drumbrava Minunată a lui Sadoveanu, am știu că ne-am găsit refugiul când am văzut Casa de pe un Deal.

O curte mare cu flori colorate, verdeață și copaci umbroși îți aduc un sentiment de liniște și frumusețe rurală de cum ajungi.

Indiferent că ești în căutarea unei escapade de weekend, a unei evadări romantice sau a unui loc de inspirație și creativitate, Casa de pe un Deal are câte ceva de oferit pentru fiecare.

REZERVĂ AICI SEJURUL TĂU LA CASA DE PE UN DEAL

UITĂ-MĂ LA PROVIȚA DE SUS

E o vorbă în popor cum că oamenii se obișnuiesc repede cu binele. Iar Binele însoțit de Frumos crează povești care merită scrise. Când natura își dă mâna cu oamenii buni, locuri cum este Casa de pe un Deal devin oaze de liniște.

Povestea acestei unități de cazare a început să fie scrisă în urmă cu mai multe generații când o bucată de pământ pe deal a fost cumpărată de niște oameni de ai locului.

Au trecut ceva ani până când curajul și viziunea familiei s-au împletit într-un proiect de suflet menit să bucure cât mai mulți oameni.

Fiecare piatră pusă în zidărie, fiecare colțișor de grădină amenajat, a  făcut ca acest loc să însemne mai mult decât o simplă proprietate.

Cu un design plăcut și modern, Casa de pe un Deal își deschide larg ușile celor 2 apartamente tip studio, confortabile și bine amenajate pentru vacanța ideală.

Casa este construită în punctul cel mai înalt al propretății, pe nivel, așa că te va răsfăța cu cea mai frumoasă și naturală vedere panoramică a zonei.

Noi am stat cazați la etaj astfel că ne-am bucurat din plin de dealurile împădurite și de culorile apusului roșiatic al toamnei blânde.

Casa de pe un Deal este concepută ca un tiny house dublu unde fiecare detaliu a fost gândit cu atenție. Oferă un spațiu generos și are o capacitate de maxim 5 persoane.

Fiecare studio dispune de o camera de zi relaxantă cu o canapea ce se poate transforma în pat dublu. Tot aici există o bucătărie open-space complet echipată dar și un loc de luat masa cu vedere spre gradină.

Baile sunt private și amenajate elegant cu cabine de duș iar dormitoarele sunt refugii cozy pentru dimineți leneșe.

Pentru ca experiența să fie completă balcoanele sunt mari și frumos decorate cu măsuțe, canapele și ghirlande de lumină ca niște licurici ai nopții.

M-am îndrăgostit de geamurile mari prin care raze de lumină jucăușă atingeau podeaua încăperii de living.

Pur si simplu casa asta este o încântare învăluită în liniște!

Serile aici sunt mai fermecătoare atunci când alegi să stai la povești în locul special amenajat pentru foc de tabară.

Și pentru că nouă ne place să ne preparăm singuri cina, o activitate terapeutică și care ne apropie cuplul de fiecare dată este gratarul.

Am găsit la Casa de pe Deal un grătar foarte ingenious unde am pregătit cea mai delicioasă masa de seară. Un spațiu gândit foarte bine pentru seri cu prietenii sau în cuplu chiar și pe vreme neprietenoasă.

VEZI CUM A FOST EXPERIENȚA NOASTRĂ LA CASA DE PE UN DEAL

 SATUL ȘI “ZIUA BUNĂ” DE PE ULIȚĂ

Povestea de la Casa de un Deal continuă și dincolo de curte. Și pentru că într-una dintre dimineți am dorit să iau pulsul satului, am ieșit pe uliță într-o plimbare relaxantă.

Satul se trezise de mult și oamenii trebăluiau necontenit în curțile lor. Ne vedeau pe uliță și ne salutau voioși cu zâmbetul pe buze și cu “ziua bună”.

La Provița de Sus ziua nu are cum să fie altfel decât bună, mai ales când ești în vacanță.

Fiecare pas sub drumul cu iarbă, fiecare cântec de pasăre și fiecare măr ce își întindea fructele spre noi mi-au creat sentimental de odihnă pe care mi l-am dorit atât de mult când am plecat din București.

Ce frumoase sunt plimbările prin sat și ce mult însemnă pentru suflet să stai și să observi.

Deși ne-am petrecut mare parte din copilărie la sat aproape că uitasem cum este să nu trebuiască să te grăbești, să mănânci fructe din copac, să te pui la mintea unui pui de pisică sau să te miri de cât de mare este o văcuță.

Aveam nevoie de o astfel de experiență și sunt sigură că fiecare dintre voi simțiți că uneori este nevoie de o pauză altfel.

La Casa de pe un Deal ai să înveți să te reconectezi cu ritmurile lente ale vieții și să trăiești o experiență de slow travel în mijlocul naturii.

Povestea acestei unități de cazare se scrie continuu cu fiecare oaspete ce îi trece pragul și cu fiecare amintire creată aici.

Așa că te invit să îți pregătești inima pentru o aventură a simțurilor și a sufletului în lumea rurală.

0
Ela
Ela
TRAVEL OPENS OUR MINDS AND HEART AND MAKES US BETTER PEOPLE
Leave a Comment