E weekend! Nu e vorba că nu ne place să stăm acasă. Simțim o chemare către oriunde și asta ne face să ne punem instrumentele foto în rucsac, să ne urcăm în mașină și să ne căutam calea.

Iar de data aceasta pașii ne poartă la 170 de km de București, în localitatea Jgheaburi,comuna Corbi, loc mistic și sfânt.

Vizităm cea mai veche mănăstire rupestră din România: Mănăstirea Corbii de Piatră.

Construcția impresionează prin faptul că este săpată într-un perete de stâncă, înalt de 30 de metri.

Prima atestare documentară esta în anul 1512 însă sunt informații conform cărora exista dinaintea acestui an.

Până la intrarea în biserică vei vedea o chilie deschisă, o trapeză sapată deasemenea în piatră.

Se spune că a servit ca tribunal în aer liber pentru judecățile publice făcute de Neagoe Basarab.

Nu întâmplător amintim de Neagoe Basarab. Restauratoarea mănăstirii, o jupâneasă bogată pe nume Mușa, se călugărește primind numele de monahia Magdalina.

Reamenajează biserica iar aceasta primește hramul Adormirea Maicii Domnului. Monahia Magdalina închină lăcașul nepotului ei, Neagoe Basarab, căpătând statut de mănăstire domnească.

Aici au slujit pe rând  călugărițe dar și călugări, aduși ulterior. Se consideră că a fost prima mănăstire de maici din Țara Românească. Condițiile de viață la Corbi nu au fost deloc ușoare în acele vremuri.

Un locaș bijuterie dăltuit într-un perete de gresie, împodobit de picturi bizantine ce datează de dinaintea secolului al XIV-lea.

Ce o face să fie unică în România sunt cele 2 altare pe un singur naos. Afirmația că un altar ar fi ortodox iar celălalt catolic este doar o născocire. Ambele altare au fost ortodoxe, fapt ce ne duce cu gândul  la arhitectura bisericilor rupestre din Cappadocia.

În timpul prigoanei religioase din Transilvania mănăstirea devine biserică de mir servind drept refugiu.

În anul 1800 ajunge la forma pe care o are astăzi dupa ce peretele despărțitor dintre cele doua altare este îndepărtat iar un anume Stefan Zugravul pictează noua catapeteasmă. Se pot distinge încă frânturi de pictura: Nașterea Domnului, Bunavestire, Învierea lui Lazăr, Înălțarea Domnului.

Dar timpul nu ne este prieten de fiecare dată iar în ciuda eforurilor primariei Corbi, interiorul de astazi al mănăstirii riscă să dispară din cauza condițiilor de păstrare.

Astfel, cel mai palpabil și frumos loc al județului Argeș va rămânde doar în cărțile de istorie. Paraclisul din lemn cu clopotnița, realizate în 1890 prezintă și ele un mare risc de degradare.

Doar crucea de piatra de pe stânca de deasupra mănăstirii ne întărește credinta că totul va fi bine. Martor al vieții, această cruce rezistă de pe la 1700.

Avem nădejdea ca lucrurile lui Dumnezeu nu pier și că aici vor începe lucrari de restaurare ce vor încânta multe generații de turiști.

Despre Mănăstirea Corbii de Piatră  se spune că  formează un triunghi energetic al creștinătății românești alături de Manăstirea Nămăiești și Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă. Aceste trei locașuri aflate în județul Argeș ar alcătui o formă geometrică perfectă, un triunghi echilateral cu latura de 20 de km.

Afirmația este ușor forțată de cei în căutarea senzaționalului.

Intrăm și noi în jocul magic al energiilor bune și facem o vizită la Casa Albastră a mamei Uța, la doar câțiva pași de mănăstirea Corbii de Piatră.  

Mergem să vedem cu ochii nostri uriașul pietrificat din bătătura sătencei.

Patrundem timid într-o lume de poveste unde suntem întâmpinați cu un zâmbet mare și blând.

“Ați văzut piciorul uriașului? Uitaț,i aici este coapsa și aici genunchiul, calcâiul” și cu o beldie subțire ne dezvaluie uriașul prins în peretele de gresie. De sus picură un fir vindecător de apă. Apa sclipește în lumina soarelui. Când plouă debitul este mai mare.

Mama Uța zâmbește. Nu de aici de pe pământ ci din noul ei albastru, din cer, unde s-a mutat din anul 2014. Poveste ne este spusă de fata mamei Uța iar pisicuța de pe prispă cască lenesă. Ne simțim într-o lume unde timpul a rămas pe loc. Pe cât de simplu pe atât de frumos.

Simțim fericire!

“Poftiți în casă”. Intrăm în căsuțasa albastră și aflăm ca a avut această culoare dintotdeauna. Stă în picioare de mai bine de 150 de ani.Mama Uța s-a născut și a trăit aici. Nu a avut niciodată energie electrică. La ce să îi trebuiască?

Casa muzeu este mică și primitoare. Vedem lampa cu gaz, cartea de rugăciuni, lada de zestre, costumul tradițional afișat cu mândrie. Pășim încet și încercăm să cuprindem cu mintea povestea, locul, întreaga lume în care ne aflăm.

 

Alți turiști intră în curte și povestea începe din nou. Unii au mai fost aici, au cunoscut-o pe mama Uța, revin și acum pentru că locul atrage ca un magnet.Este acel loc despre care nu scrie nicăieri, îl descoperi din întâmplare și te cucerește pentru toată viața.

Astfel de experiențe nu costă. Esti taxat doar cu bucurie iar daca consideri că merită poți dona pentru a ține vie povestea.

De sus, ea ne zâmbește cald.

Mulțumim și plecăm mai departe. Ne-am rătăcit și astăzi pentru a ne descoperi pe cărări sacre pavate cu praf de stele.

0