Mi-am dat seama că vreau să fiu fericită într-o zi însorită când am hotărât să ies în parc și să mă bucur de natură. Mi-am luat o cană de cafea și stand pe bancă în bătaia soarelui mi-am dat seama că goana după averi închipuite m-a distras de la lucrurile care imi fac cu adevărat plăcere. Atunci mi-am dat seama că fericirea nu este despre lucrurile pe care le posed ci despre modul în care îmi trăiesc viața și despre ce anume mă face cu adevărat fericită.
Într-o lume ideală este ușor să crești oameni fericiți. Atunci când societatea ți-o permite fericirea nu este un lux ci o normalitate.
Dar ce te faci când fundamentul tău nu s-a clădit pe piloni stabili?
Te zbați! Și începi o cursă în care alergi tu cu tine și la sfârșitul căreia trebuie să ieși învingător.
În sistemul în care trăim ne este predat că fericirea vine din obținerea de lucruri materiale. Dar adevărata fericire nu poate fi cumpărată sau obținută cu bani. Ea vine din recunoașterea valorii propriilor noastre experiențe, relații și împliniri personale.
CONȘTIENTIZAREA ȘI PUTEREA GÂNDULUI POZITIV
Fericirea poate fi găsită prin autocunoaștere și prin investirea în relații cu cei din jurul nostru.
Conștientizarea începe prin recunoașterea faptului că fericirea vine din interior. Este important să înțelegem că fericirea nu poate fi controlată de alții sau de lucrurile din jurul nostru, ci vine din propria noastră perspectivă.
Dacă ne vom concentra pe lucruri negative vom fi întotdeauna nemulțumiți. În schimb, având o gândire pozitivă vom elibera sentimentul de mulțumire, iar de aici până la fericire mai sunt câțiva pași.
Conștientizarea nevoiei de fericire poate fi îmbunătățită prin crearea unui stil de viață sănătos. Includem aici activități precum meditația, sportul, somnul suficient dar și o dietă sănătoasă.
Odihna este un ingredient esențial pentru o viață fericită. Deși poate fi tentant să te uiți la televizor sau în telefon până noapte târziu, acest lucru poate avea un impact negativ asupra sănătății tale mentale și fizice.
Asigură-te că dormi suficient și încearcă să te trezești și să te culci zilnic respectând un orar rezonabil.
Dieta sănătoasă poate fi, de asemenea, un factor important în îmbunătățirea stării tale de spirit. Mâncarea sănătoasă te va face să te simți mai energic, mai concentrat și mai fericit. Evită pe cât posibil mâncarea foarte procesată și înlocuiește-o cu fructe, legume și proteine sănătoase.
Activitatea fizică este și ea un factor benefic în atingerea stării de bine. Fie că alegi să mergi la sala de fitness, să faci yoga sau să te plimbi prin parc, mișcarea te poate ajuta să te simți mai bine fizic și mental. În plus te va elibera de stres și îți vei îmbunătății starea de spirit.
Conțientizarea fericirii este despre recunoașterea valorii propriilor noastre experiențe și a lucrurilor pozitive din viața noastră.
Se întâmplă să avem momente când norul melancoliei ne dă tărcoale. Iar atunci auzim câte un îndemn “Gândește pozitiv!”
Dar cât de puternic și ce impact are asupra minții noastre gândul pozitiv?
Puterea gândurilor pozitive se referă la capacitatea de a ne concentra pe aspectele frumoase ale vieții și de a încuraja pulsațiile optimiste care pot avea un impact pozitiv asupra stării noastre emoționale și fizice. Se consideră că gândurile positive pot ajuta la îmbunătățirea încrederii, a stimei de sine și a vindecării sufletului.
Gândirea pozitivă ne ajută să ne concentrăm pe soluții și ne ajută să vedem problemele ca pe oportunități, sporind creativitatea, inovația si crearea de relații între oameni. Punem egal între puterea gândului bun și împlinire, între gânduri optimiste și fericire.
Gândește bine ca să ți se întâmple bine!
AMINTIRILE ȘI MOMENTELE FERICITE
Amintirile sunt adesea subestimate în ceea ce privește importanța lor în viața noastră, Dar, de fapt, acestea sunt esențiale pentru fericirea și îmbunătățirea stării noastre emoțonale.
Fiecare amintire poate fi considerată ca fiind un punct de referință în viața noastră prin care ne putem raporta la evenimentele din prezent. Amintirile unor momente speciale petrecute alături de oameni dragi, ne permit să rememorăm sentimentul de bucuria și apreciere. În cufărul cu fericire asigură-te că lași loc amintirilor pe care le poți accesa atunci când ai nevoie de o bucurie suplimentară.
Viața este făcută din momente. Unele frumoase, altele provocatoare. Uneori depinde de noi să putem cultiva și aduna momente speciale.
Pentru că datorită lor zilele noastre sunt mai frumoase și zâmbetele mai calde. Iar Universul se hrănește cu energie bună, emoții pozitive și zâmbete.
Fie că este vorba despre o zi petrecută cu prietenii, familia, un eveniment special, momentele fericite ne oferă un sentimentnt de conectare și iubire. În aceste momente simțim mai mult ca oricând mulțumirea și iubirea care ne înconjoară. Astfel că orice provocare am avea, ideea că suntem conectați cu alte energii, ne face să ne simțim invincibili.
Chiar și cele mai mici momente pot fi memorabile și aducătoare de liniște. Un apus de soare, o melodie, un apel telefonic de la o persoană dragă, sunt elemente care ajută la construcția interioară a stării de bine.
GRATITUDINE
Recunoștința este un sentiment minunat care adduce multă bucurie atât celui care o simte cât și celui care o primește.
Când ne gândim la recunoștință, ne vine în minte imaginea unui cuvânt bun a unei îmbrățișări de încurajare sau a unui zâmbet sincer. Este important să ne deschidem inima și să ne arătăm aprecierea prin acțiuni concrete. Și chiar uneori ne este greu, pentru că nu toți suntem cărți deschise, sentimental pe care îl oferim oferă maim ult decât emoție pură. Oferă stare de bine, confort psihic, energie vindecătoare.
Un simplu “mulțumesc” sau “sunt aici pentru tine”, spuse la momentul potrivit, aduce mai mult decât îți poți imagina pentru persoana căreia i te adresezi. Și odată cu mulțumirea altora vine și mulțumirea ta.
Exprimarea recunoștinței este o calitate importantă a caracterului uman care poate îmbunătății relațiile cu ceilalți și poate ajuta la creșterea propriei fericiri și satisfacții.
RELAȚIILE SĂNĂTOASE
În goana nostră spre Fericire vom întâlni oameni, vom dezvolta relații și conexiuni. Unii ne vor însoții toată viața în timp ce pe alții îi vom pierde pe drum. Voit sau nu, este important să știm momentul când nu mai suntem compatibili cu persoana de lângă noi.
Relațiile umane sunt esențiale în viața fiecărei persoane. Că sunt de natură familială, prietenie sau dragoste, acestea au impact major asupra stării de bine și a modului în care percepem lumea și viața.
Legăturile sănătoase dintre oameni oferă o rețea de sprijin, lucru esential în momente dificile. Oamenii pe care alegem să îi avem aproape sunt cei care ne vor oferi susținerea și trecerea mai ușoară peste obstacole oferindu-ne întreaga lor încredere.
Este important să avem în viața noastră oameni care să ne susțină și să ne ofere încredere în încercarea de a ne atinge obiectivele. Depinde de noi să facem alegerile potrivite dar și să știm să ne păstrăm aproape oamenii care contează. La rândul nostru trebuie să fim conștineți că așa cum alții ne sunt puncte de sprijin, așa noi trebuie să fim stâlpi pentru alte persoane. În modul acesta vom clădi relații armonioase pe termen lung și vom participa la educarea unui sistem de valori sanătos.
Epilog
Fiecare dintre noi îți dorește să fie fericit. În momentul în care ne vom concentra mai mult pe ce avem în prezent ne vom netezi drumul spre cărarea fericirii. Șă învățăm să ne iubim poate necesita sedințe de terapie sau o analiză mai profundă a ființei noastre, dar fără iubirea și stima de sine nu vom ajunge să fim cu adevărat fericiți.
Fericirea este un proces continuu ce necesită atenție și dedicare,
O construim ca într-un joc de lego unde piesele potrivite sunt ceea ce noi alegem să ni se intample. Suntem responsabili pentru viața noastră și de multe ori suntem pioni pe tabla vieții altora.
Indiferent de rolul nostru, este important să conștientizam că alegerile sunt ceea ce ne definesc și dau sens vieții noastre.
Vă doresc să faceți alegerile potrivite și să fiți fericiți!
0